Deja a trecut ceva timp de cand am inceput sa mergem pe munte si Lenti ne tot ameninta cu un traseu nemarcat, asa ca ne luam inima in dinti si ne pregatim de plecare.
Planul este simplu: Urcam pe Jepii Mici, facem Braul lui Raducu, iesim in Schill si coboram in Busteni la masina. Seara mergem la o intalnire a cluburilor montane.
Zis si facut! Ne cocotam in masina si plecam. De data asta Toni nu merge cu noi pentru ca are ceva treaba acasa. Ma gandesc ca este ceva foarte important deoarece asta s-a intamplat doar o singura data (cand am fost la Piatra Arsa iarna....).
In Busteni trebuie sa ne intalnim cu “colegii” (asa cum ii numeste Alina – deoarece Gabi este colega de serviciu cu ea), doi prieteni cu care am mers de multe ori pe munte.
Bineinteles ca pe drum am ascultat Parazitii si Rammstein deoarece lui Lenti ii place sa faca pe DJ-ul atunci cand este in dreapta – probabil se plictiseste.
Ajungem bine dispusi si parcam pe locul stiut: imediat langa parcare ca sa nu platim si acest serviciu :). Intre timp apar si Colegii si ii asteptam sa se echipeze. Reusesc sa ne surprinda deoarece au luat-o si pe mama Gabitei cu ei. Ne distram de minune la gandul ca o sa o ducem pe aceasta doamna in varsta pe Braul lui Raducu si desi pe mine m-a speriat putin ideea la inceput, Lenti este foarte incantat si nu are nici o problema cu asta. Acest lucru ma linisteste deoarece daca Lenti nu este agitat inseamna ca nu este nici o problema.
Cat timp se echipeaza si colegii, eu si Lenti, admiram un Volvo C30 care tocmai a aparut si este parcat langa masina mea si ne tot dam cu parerea pe marginea lui.
Intr-un final pornim la drum cu Lenti in fata. Prima parte a traseului este binecunoscuta si urcam pe drumul care pleaca de la telecabina pe langa rau. Imediat ce intram in padure indicatorul ne ajuta sa gasim imediat traseul propiu-zis. Vremea foarte frumoasa a facut ca poteca sa fie plina de excursionisti care coboara de la Babele pe jos. Bineinteles ca nu au nici un fel de echipament si sunt destul de terminati cand ajung jos, dar au ambitia asta.
Dupa primii 100 de metri Lenti se dezbraca in pielea goala si o ia inainte cu Colegul. Eu raman cu fetele mai in urma ca de obicei si mergem povestind toate tampeniile. Cand ajungem la prima traversare a izvorului, Lenti culege inca un excursionist care se arata interesat sa urce cu noi asa ca ne inmultim cu inca o persoana.
De data asta ordinea se schimba putin: Lenti este primul, apoi este Colegul, apoi persoana pe care am adoptat-o pe drum si eu. Cele 3 fete sunt cativa metri mai in urma. Traseul este destul de solicitant, dar din vorba in vorba reusim sa ajungem la intrarea in brau.
Aici ne oprim sa bem apa si noi ne repezim sa bem direct de la izvor. Lenti sta pe margine si zambeste, apoi ne povesteste cum a patit mai demult sa gaseasca un rahat in apa putin mai sus.
Ne distram copios pe tema asta si incepem sa mergem mai departe, dar surpriza........la nici 10 metri un rahat gros ca pe mana plutea in apa raului. Bineinteles ca Lenti a ras cu spume. E adevarat ca si noi am ras, dar mai cu jumatate de gura..noi chiar bausem apa de mai jos. Sper ca e adevarat ca orice apa care trece peste 10 pietre este potabila. :).
Lait-motivul acestei iesiri a fost cum poate sa faca un om un astfel de rahat. Bineinteles ca am trecut in evidenta toate posibilitatile prin care gaura fundului ar putea sa devina atat de mare :).
Uimitor este ca asta ne-a ocupat ceva timp. Exista ceva posibilitati si mai multe aveau si un negru la mijloc:)
Ne-am oprit sa mancam chiar la intrarea in brau – e adevarat ca putin mai sus pentru ca Lenti nu vroia sa fim vazuti si de alti turisti care s-ar fi putut lua dupa noi. Am mancat bine si apoi am plecat mai departe. Braul este incredibil de frumos. O poteca suspendata, dar care nu prezinta mari probleme. Trebuie avuta mare grija cu orientarea, deoarece sunt zone in care poti pierde foarte usor poteca si sa ajungi in balarii.
Pe drum Lenti care este foarte slobod la gura a deschis o discutie foarte interesanta cu mama colegei despre cei care fac diverse treburi in poteca, cum a surprins el astfel de specimene si ce le-a facut el. Bineinteles ca i-am dat cateva dupa ceafa pe tema asta, dar pentru el era un subiect perfect normal cu o doamna in varsta. :)
La mijlocul braului am gasit un om ratacit in jnepenis. Lenti a inceput sa strige la el ca sa il ghideze sa iasa de acolo. Poate incercati sa va inchipuiti pe cineva care urla: “mai la stanga, acum inainte...hai ...e bine...ce daca te zgarii...daca te-a mancat in fund. Ce cauti pe acolo?”
Omul a fost foarte bucuros ca a ajuns in poteca. Ne-am strans mainile si am plecat mai departe. Ne asteptam sa ne intalnim in orice moment cu cei de la diversele cluburi alpine care organizau un concurs pe un traseul ce il intersecta pe al nostru. In mod normal stiam ca ei vor urca pe Valcelul Lupului, dar dam de ei mult mai in fata pe un cu totul alt valcel.
Lenti s-a distrat de minune pe tema asta si i-a facut sa intre in pamant de rusine pe fiecare din organizatori atunci cand ii ieseau in cale. Colegii erau absolut uimiti de cat de bine cunostea fiecare piatra si fiecare firicel din zona si il priveau asa ca pe un zeu. Acum au inteles de ce ma simteam atat de in siguranta cand mergeam undeva cu Lenti.
Ne-am oprit sa ii admiram pe cei care urcau pe valcelul din spatele nostru si Lenti imi cere coarda pentru ca o cunostiinta de a lui (o sa o numim mai tarziu “Spiritul Muntilor” :) ) era insotita de un catel care nu putea sa urce pe ultima portiune.
In 10 minute Lenti s-a intors victorios cu catelul in brate si fericit de marea lui realizare.
Am plecat mai departe deoarece poteca incepea sa se aglomereze si in departare se auzeau tunete din ce in ce mai amenintatoare.
Am luat-o inainte, deoarece Lenti s-a oprit sa o sune pe Toni si trebuia sa stea pe loc ca sa aiba semnal.
Am iesit repede in Schill, fara nici o problema. Aici poteca era foarte aglomerata de turisti de weekend care erau foarte mandri de performanta de a ajunge asa de sus. Unul dintre ei vorbea la telefon cu prietenii si se mandrea ca in maximum jumatate de ora este sus in platou. Bineinteles ca ne-a distrat pe tema asta pentru ca la felul in care mergeau probabil mai aveau ore bune pana acolo. Asta daca reuseau sa ajunga.
M-am dezbracat si eu de tricou ca sa ma asortez cu Lenti si ne oprim sa mancam o ciocolata. Pe langa noi trece un grup de 3 tineri care tarau cu greu un sac de carbuni de gratar dupa ei. Vroiau sa faca sus pe platou un gratar, dar cel care trebuia sa aduca carnea nu a venit pana la urma. Partea proasta este ca abia mai reuseau sa traga de sacul respectiv. Lenti se ofera imediat sa le cumpere sacul, dar bineinteles la un pret promotional: doar ii scapam de un chin.
Desi am negociat 10 minute, nu ne-am pus de acord si i-am lasat in plata Domnului.
Cand am ajuns la masina, in ciuda tunetelor si a norilor din ce in ce mai amenintatori, nu am vazut nici o picatura de ploaie.
Ne-am apucat sa ii sunam pe Punki si pe Mare sa vedem cum ii adunam si pe ei la o bere in seara aceea. Din pacate doar Mare a venit la aer si ne-am distrat de minune.
Nu are rost sa va povestesc ca am reusit sa facem un foc mai mare decat al organizatorilor, Lenti s-a spalat gol in rau si a cumparat autografe de la oamenii din jur. Cu ocazia asta am format si un club, deoarece trebuia sa fim neaparat membrii intr-o astfel de organizatie sa participam. Lenti este presedintele nostru. :)
Planul este simplu: Urcam pe Jepii Mici, facem Braul lui Raducu, iesim in Schill si coboram in Busteni la masina. Seara mergem la o intalnire a cluburilor montane.
Zis si facut! Ne cocotam in masina si plecam. De data asta Toni nu merge cu noi pentru ca are ceva treaba acasa. Ma gandesc ca este ceva foarte important deoarece asta s-a intamplat doar o singura data (cand am fost la Piatra Arsa iarna....).
In Busteni trebuie sa ne intalnim cu “colegii” (asa cum ii numeste Alina – deoarece Gabi este colega de serviciu cu ea), doi prieteni cu care am mers de multe ori pe munte.
Bineinteles ca pe drum am ascultat Parazitii si Rammstein deoarece lui Lenti ii place sa faca pe DJ-ul atunci cand este in dreapta – probabil se plictiseste.
Ajungem bine dispusi si parcam pe locul stiut: imediat langa parcare ca sa nu platim si acest serviciu :). Intre timp apar si Colegii si ii asteptam sa se echipeze. Reusesc sa ne surprinda deoarece au luat-o si pe mama Gabitei cu ei. Ne distram de minune la gandul ca o sa o ducem pe aceasta doamna in varsta pe Braul lui Raducu si desi pe mine m-a speriat putin ideea la inceput, Lenti este foarte incantat si nu are nici o problema cu asta. Acest lucru ma linisteste deoarece daca Lenti nu este agitat inseamna ca nu este nici o problema.
Cat timp se echipeaza si colegii, eu si Lenti, admiram un Volvo C30 care tocmai a aparut si este parcat langa masina mea si ne tot dam cu parerea pe marginea lui.
Intr-un final pornim la drum cu Lenti in fata. Prima parte a traseului este binecunoscuta si urcam pe drumul care pleaca de la telecabina pe langa rau. Imediat ce intram in padure indicatorul ne ajuta sa gasim imediat traseul propiu-zis. Vremea foarte frumoasa a facut ca poteca sa fie plina de excursionisti care coboara de la Babele pe jos. Bineinteles ca nu au nici un fel de echipament si sunt destul de terminati cand ajung jos, dar au ambitia asta.
Dupa primii 100 de metri Lenti se dezbraca in pielea goala si o ia inainte cu Colegul. Eu raman cu fetele mai in urma ca de obicei si mergem povestind toate tampeniile. Cand ajungem la prima traversare a izvorului, Lenti culege inca un excursionist care se arata interesat sa urce cu noi asa ca ne inmultim cu inca o persoana.
De data asta ordinea se schimba putin: Lenti este primul, apoi este Colegul, apoi persoana pe care am adoptat-o pe drum si eu. Cele 3 fete sunt cativa metri mai in urma. Traseul este destul de solicitant, dar din vorba in vorba reusim sa ajungem la intrarea in brau.
Aici ne oprim sa bem apa si noi ne repezim sa bem direct de la izvor. Lenti sta pe margine si zambeste, apoi ne povesteste cum a patit mai demult sa gaseasca un rahat in apa putin mai sus.
Ne distram copios pe tema asta si incepem sa mergem mai departe, dar surpriza........la nici 10 metri un rahat gros ca pe mana plutea in apa raului. Bineinteles ca Lenti a ras cu spume. E adevarat ca si noi am ras, dar mai cu jumatate de gura..noi chiar bausem apa de mai jos. Sper ca e adevarat ca orice apa care trece peste 10 pietre este potabila. :).
Lait-motivul acestei iesiri a fost cum poate sa faca un om un astfel de rahat. Bineinteles ca am trecut in evidenta toate posibilitatile prin care gaura fundului ar putea sa devina atat de mare :).
Uimitor este ca asta ne-a ocupat ceva timp. Exista ceva posibilitati si mai multe aveau si un negru la mijloc:)
Ne-am oprit sa mancam chiar la intrarea in brau – e adevarat ca putin mai sus pentru ca Lenti nu vroia sa fim vazuti si de alti turisti care s-ar fi putut lua dupa noi. Am mancat bine si apoi am plecat mai departe. Braul este incredibil de frumos. O poteca suspendata, dar care nu prezinta mari probleme. Trebuie avuta mare grija cu orientarea, deoarece sunt zone in care poti pierde foarte usor poteca si sa ajungi in balarii.
Pe drum Lenti care este foarte slobod la gura a deschis o discutie foarte interesanta cu mama colegei despre cei care fac diverse treburi in poteca, cum a surprins el astfel de specimene si ce le-a facut el. Bineinteles ca i-am dat cateva dupa ceafa pe tema asta, dar pentru el era un subiect perfect normal cu o doamna in varsta. :)
La mijlocul braului am gasit un om ratacit in jnepenis. Lenti a inceput sa strige la el ca sa il ghideze sa iasa de acolo. Poate incercati sa va inchipuiti pe cineva care urla: “mai la stanga, acum inainte...hai ...e bine...ce daca te zgarii...daca te-a mancat in fund. Ce cauti pe acolo?”
Omul a fost foarte bucuros ca a ajuns in poteca. Ne-am strans mainile si am plecat mai departe. Ne asteptam sa ne intalnim in orice moment cu cei de la diversele cluburi alpine care organizau un concurs pe un traseul ce il intersecta pe al nostru. In mod normal stiam ca ei vor urca pe Valcelul Lupului, dar dam de ei mult mai in fata pe un cu totul alt valcel.
Lenti s-a distrat de minune pe tema asta si i-a facut sa intre in pamant de rusine pe fiecare din organizatori atunci cand ii ieseau in cale. Colegii erau absolut uimiti de cat de bine cunostea fiecare piatra si fiecare firicel din zona si il priveau asa ca pe un zeu. Acum au inteles de ce ma simteam atat de in siguranta cand mergeam undeva cu Lenti.
Ne-am oprit sa ii admiram pe cei care urcau pe valcelul din spatele nostru si Lenti imi cere coarda pentru ca o cunostiinta de a lui (o sa o numim mai tarziu “Spiritul Muntilor” :) ) era insotita de un catel care nu putea sa urce pe ultima portiune.
In 10 minute Lenti s-a intors victorios cu catelul in brate si fericit de marea lui realizare.
Am plecat mai departe deoarece poteca incepea sa se aglomereze si in departare se auzeau tunete din ce in ce mai amenintatoare.
Am luat-o inainte, deoarece Lenti s-a oprit sa o sune pe Toni si trebuia sa stea pe loc ca sa aiba semnal.
Am iesit repede in Schill, fara nici o problema. Aici poteca era foarte aglomerata de turisti de weekend care erau foarte mandri de performanta de a ajunge asa de sus. Unul dintre ei vorbea la telefon cu prietenii si se mandrea ca in maximum jumatate de ora este sus in platou. Bineinteles ca ne-a distrat pe tema asta pentru ca la felul in care mergeau probabil mai aveau ore bune pana acolo. Asta daca reuseau sa ajunga.
M-am dezbracat si eu de tricou ca sa ma asortez cu Lenti si ne oprim sa mancam o ciocolata. Pe langa noi trece un grup de 3 tineri care tarau cu greu un sac de carbuni de gratar dupa ei. Vroiau sa faca sus pe platou un gratar, dar cel care trebuia sa aduca carnea nu a venit pana la urma. Partea proasta este ca abia mai reuseau sa traga de sacul respectiv. Lenti se ofera imediat sa le cumpere sacul, dar bineinteles la un pret promotional: doar ii scapam de un chin.
Desi am negociat 10 minute, nu ne-am pus de acord si i-am lasat in plata Domnului.
Cand am ajuns la masina, in ciuda tunetelor si a norilor din ce in ce mai amenintatori, nu am vazut nici o picatura de ploaie.
Ne-am apucat sa ii sunam pe Punki si pe Mare sa vedem cum ii adunam si pe ei la o bere in seara aceea. Din pacate doar Mare a venit la aer si ne-am distrat de minune.
Nu are rost sa va povestesc ca am reusit sa facem un foc mai mare decat al organizatorilor, Lenti s-a spalat gol in rau si a cumparat autografe de la oamenii din jur. Cu ocazia asta am format si un club, deoarece trebuia sa fim neaparat membrii intr-o astfel de organizatie sa participam. Lenti este presedintele nostru. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu