Suntem deja in 24 Decembrie si Lenti se hotaraste sa facem un ultim traseu de pregatire inainte de revelion. Bineinteles ca alege un traseu inchis iarna, care nu este extrem de greu, dar este destul de lung si asta il face destul de solicitant psihic.
Tura este Telecabina Busteni – Jepii Mari (traseul Schill) – Piatra Arsa – Piciorul Pietrei Arse – Sinaia.
Dupa briefing-ul de rigoare la Lenti acasa cu o seara inainte, ne infiintam la ora 08.00 la telecabina in Busteni. Mergem cu ambele masini deoarece suntem insotiti si de Florin, un prieten care a mers si in Ceahlau la prima noastra iesire.
Masinile le parcam regulamentar langa parcarea hotelului pentru a nu plati taxa de parcare, ne echipam si pornim la drum. De data asta, aspectul nostru de profesionisti este intregit de coltarii prinsi de spatele rucsacului. Lenti ne povesteste de ce se numeste traseul asa, cine a fost domnul Schill si de ce a fost facut traseul. Asa intelegem si de ce sunt intinse cabluri ruginite si gasesti stalpi ruginiti din cand in cand. Uimitor este ca in trecut cineva avea ca si sarcina de serviciu sa faca acest traseu pentru a verifica funicularul.
Asa din poveste in poveste au zburat cateva ore, dar zapada scoate sufletul din noi. La fiecare doi pasi pe care ii faci inainte, aluneci unul inapoi. Este foarte multa ceata si din aceasta cauza cerul nu se vede, dar Lenti ne asigura ca in maximum o ora o sa facem plaja.
La iesirea din padure lucrurile se complica. Din cauza zapezii s-au format cateva trepte foarte mari de aproximativ 1.5m care trebuie urcate cu grija pentru ca te afunzi in zapada. Partea proasta este ca nici nu poti sa le ocolesti deoarece zapada este afanata si efortul ar fi cu mult mai mare.
Partea proasta este ca nu am manusile in maini si deja nu imi mai simt degetele pe care le infig in zapada. Ca de obicei Lenti si Alina sunt in fata, Florin si Toni sunt in spatele meu. La penunltima treapta, Toni ma prinde din urma. Trebuie sa recunosc ca fiecare pas insemna pentru mine un foarte mare efort si ma simteam sfarsit. Dupa ce mi-am tras putin sufletul, am reusit sa urc si ultimele doua trepte si sa ajung in golul alpin. Aici privelistea este superba. Ne asezam pe piciorul de beton al vechiului stalp al funicularului si ne tragem sufletul.
Alina se apuca sa ne faca poze. Datorita faptului ca aparatul meu foto este foarte mare, nu l-am scos pe poteca, mai ales ca m-ar fi incurcat la urcat. Lenti a profitat de ocazie sa imi reaminteasca de ce si-a luat el o camera mica .... deoarece fiecare gram conteaza.
Bineinteles ca Lenti trebuie sa fie un pic mai altfel decat restul si nu vrea sa faca poze deoarece crede ca i se fura sufletul. Alina nu tine cont de prostiile astea asa ca ii trage cateva poze in serie.
Se oftica putin si striga sa le stearga, dar ghinion, Alinuta nu prea se lasa impresionanta.
Dupa ce mancam niste smochine uscate si admiram privelistea, incepem sa ne miscam din nou.
Deoarece am depasit plafonul de nori, este foarte cald si cerul este perfect senin. Mai departe urcam in tricou. Zapada este numai buna si trecem fara probleme de portiunea expusa fara sa ne punem coltarii. Datorita morcovului pe care l-am avut in fund, nici nu am simtit cand am ajuns pe platou, dar, dintr-o data, aici picioarele mele ma tradeaza si fiecare pas pe care il fac este o adevarata pedeapsa. Toni merge cu mine si imi tot povesteste cum o sa ajungem noi la cabana. Folosesc din nou metoda pasilor. Adica numar 10 pasi apoi ma opresc.
In mod normal in 15 minute ar trebui sa fim in drumul care leaga Piatra Arsa de Babele, chiar in mijlocul jnepenilor, dar eu o parcurg in 30 de minute. Ceilalti ne asteapta rabdatori la intrarea in poteca.
Aici....dezastru! Lenti cand ma vede porneste mai departe. Partea buna este ca in 5 minute ar trebui sa fim la cabana. In 50 de metrii suntem organizati foarte strict de Lenti: “Voi stati mai in spate, merg doar Toni si Florin”...rezervarea este doar pentru doua persoane. “Pe mine ma pot vedea ca stiu astia de aici ca sunt nebun si ca dorm peste noapte in stana”....continua bunul meu prieten. In mod real imi doream doar sa stau jos, chiar si in zapada...numai sa stau jos.
Toni se intoarce victorioasa si ne spune ca in 10 minute ne asteapta in camera.
Tiptil intram pe rand, traversam receptia si strangem din fund in speranta ca nu ne va vedea nimeni. Sunt foarte bucuros ca sunt in camera si ca pot sa fac un dus. Partea proasta este ca in dus trebuie sa stai in picioare, dar e ok atata timp cat nu trebuie sa si dau din ele.
Aventura nu se termina aici pentru ca trebuie sa coboram la masa si trebuie sa para ca suntem doar in trecere. Din nou mergem tiptil prin receptie (avem noroc si de data asta) si ne asezam la masa. Ne comandam cate o ciorba care reuseste sa ne puna pe picioare. Rapid bagam si cate o bere. Este suficienta dupa efortul facut sa ne inveseleasca rapid. Felul doi maincam ce avem prin bagaje. Bineinteles ca Lenti nu mananca E-uri :) ....decat pe sub mana.
Mergem in camera pe rand in grupuri mici ca sa nu bata la ochi si ne iese si de data asta. Am impresia ca e parasita cabana :).
Ajunsi in camera impartim paturile si ne da cu rest: Florin trebuie sa isi intinda izoprenul si sacul de dormit. Desi am tras pe branci nu putem sa adormim si ne-am luat si cateva beri de rezerva in camera – bineinteles ca i-am trimis pe Toni si pe Florin sa cumpere de rontait (adica bere :) si ceva alune).
Toni vrea sa se uite la “Schimb de mame” – nimeni nu o contrazice si ne distram copios pe seama aberatiilor vazute la televizor.
Intr-un final adorm insotit de comentariile lui Lenti care ma boscorodeste ca las berea neterminata.
Dimineata la 08.00 suntem in picioare cu totii. Florin inca doarme dar nu pentru mult timp pentru ca are ghinionul de a dormi langa Lenti.
Lenti se clateste cu putina bere numai ca sa nu o lase in camera, chiar daca Toni comenteaza.
Ne strangem tot si ne deplasam in sir indian catre sala de mese. Uimitor: nimeni la receptie.
Mancam tot ce avem prin saci, dar eu cu Lenti ne luam si o omleta...asa preventiv.
Cand terminam deja este timpul sa o luam din loc. Plecam cu aparatele de fotografia in maini, dar cu mare grija sa nu ne rupem gatul pentru ca este gheata pe holul cabanei.
Vremea este superba. Cabana de la Babele si releul de pe Costila se vad perfect. Zapada este destul de saraca, dar imaculata. Este aproape imposibil sa mergi fara ochelari de soare.
Deoarece avem suficient timp ne destrabalam si facem poze din toate pozitiile si in toate partile.
Pe Lenti il apuca o treaba si considera absolut obligatoriu sa se duca pana in stana care se vede in stanga noastra sa o rezolve. Il lasam in apele lui si noi mergem incet mai departe. Nu stiu cum se nimereste dar tocmai eu sunt cap de coloana :).
Ajungem la 150 de metri de marginea platoului cand Lenti ne prinde din urma. Se vede ca e mai usor acum. Ne oprim sa facem poze. Toni vrea neaparat sa aiba o poza pe marginea platoului. Lenti ne depaseste in viteza si ajunge primul la zona de capat al platoului unde se aseaza in fund si contempleaza marea de nori care se intinde in fata lui.
Toata Valea Prahovei se afla sub nori. Toni ma pune sa ii fac o poza sa o aiba amintire. Adevarul este ca acea poza este de departe cea mai buna poza a mea.
Cand ajung langa Lenti imi spune: “iti dai seama ca cei de jos spun ca este frig afara si ca este urat, iar noi stam in tricou aici si ne bronzam”. Adevarul este ca privelistea este absolut magnifica.
Ma impac cu Alina cu ocazia asta pentru ca ne-am zgandarit tot drumul. Reuseste uneori sa ma agite bine... noroc ca ne trece foarte repede.
Incepem sa coboram si in 20 de minute intram in nori. Urgent ne imbracam pentru ca temperatura coboara brusc. Coboram pana in gradina castelului Peles si ne oprim sa facem poze. Suntem foarte incantati de tura facuta asa ca suntem binedispusi. Am uitat sa va povestesc ca pe drum am facut niste poze superbe cu gheata de pe crengile copacilor incremenita in pozitii uimitoare de vantul puternic. Fiecare copac parea acoperit cu beteala si astepta Craciunul.
Cand trecem prin bazarul de la baza castelului o pierdem pe Toni care se opreste din 5 in 5 minute sa cumpere cate ceva.
Pana la urma reusim sa ajungem in statie la maxitaxi. De aici in 30 de minute suntem la masini si plecam spre casa.
S-a mai terminat o tura absolut superba, desi efortul a fost pe masura.
Din pacate (sau din fericire) lucrurile bune nu se obtin usor. Conteaza foarte mult cat de multa vointa ai si cat de mult iti doresti sa faci un anume lucru. Fara sa imi dau seama, mersul pe munte m-a ajutat sa imi dezvolt vointa si rabdarea. Cand simt ca nu mai pot (la birou, de exemplu), ma gandesc ca sunt inca pe traseu si ca atunci cand o sa ajung pe varf va merita tot efortul pe care l-am facut. Pana atunci strang din dinti si imi regelez respiratia si ritmul pasilor astfel incat sa nu cedez pana la sfarsit.
Cred ca astfel am reusit sa merg in directia potrivita in cariera mea.
Incercati sa aveti rabdare si sa va ganditi la pasii pe care ii aveti de facut in continuare. In mod sigur va merita efortul.
Marele avantaj este ca suntem niste animale foarte adaptabile si ca fara sa vrem ne vom obisnui cu ritmul si modul asta de viata si vom merge inainte atunci cand marea majoritate va fi doborata la pamant.
Multumesc Lenti pentru cadoul facut!
Adrian
Tura este Telecabina Busteni – Jepii Mari (traseul Schill) – Piatra Arsa – Piciorul Pietrei Arse – Sinaia.
Dupa briefing-ul de rigoare la Lenti acasa cu o seara inainte, ne infiintam la ora 08.00 la telecabina in Busteni. Mergem cu ambele masini deoarece suntem insotiti si de Florin, un prieten care a mers si in Ceahlau la prima noastra iesire.
Masinile le parcam regulamentar langa parcarea hotelului pentru a nu plati taxa de parcare, ne echipam si pornim la drum. De data asta, aspectul nostru de profesionisti este intregit de coltarii prinsi de spatele rucsacului. Lenti ne povesteste de ce se numeste traseul asa, cine a fost domnul Schill si de ce a fost facut traseul. Asa intelegem si de ce sunt intinse cabluri ruginite si gasesti stalpi ruginiti din cand in cand. Uimitor este ca in trecut cineva avea ca si sarcina de serviciu sa faca acest traseu pentru a verifica funicularul.
Asa din poveste in poveste au zburat cateva ore, dar zapada scoate sufletul din noi. La fiecare doi pasi pe care ii faci inainte, aluneci unul inapoi. Este foarte multa ceata si din aceasta cauza cerul nu se vede, dar Lenti ne asigura ca in maximum o ora o sa facem plaja.
La iesirea din padure lucrurile se complica. Din cauza zapezii s-au format cateva trepte foarte mari de aproximativ 1.5m care trebuie urcate cu grija pentru ca te afunzi in zapada. Partea proasta este ca nici nu poti sa le ocolesti deoarece zapada este afanata si efortul ar fi cu mult mai mare.
Partea proasta este ca nu am manusile in maini si deja nu imi mai simt degetele pe care le infig in zapada. Ca de obicei Lenti si Alina sunt in fata, Florin si Toni sunt in spatele meu. La penunltima treapta, Toni ma prinde din urma. Trebuie sa recunosc ca fiecare pas insemna pentru mine un foarte mare efort si ma simteam sfarsit. Dupa ce mi-am tras putin sufletul, am reusit sa urc si ultimele doua trepte si sa ajung in golul alpin. Aici privelistea este superba. Ne asezam pe piciorul de beton al vechiului stalp al funicularului si ne tragem sufletul.
Alina se apuca sa ne faca poze. Datorita faptului ca aparatul meu foto este foarte mare, nu l-am scos pe poteca, mai ales ca m-ar fi incurcat la urcat. Lenti a profitat de ocazie sa imi reaminteasca de ce si-a luat el o camera mica .... deoarece fiecare gram conteaza.
Bineinteles ca Lenti trebuie sa fie un pic mai altfel decat restul si nu vrea sa faca poze deoarece crede ca i se fura sufletul. Alina nu tine cont de prostiile astea asa ca ii trage cateva poze in serie.
Se oftica putin si striga sa le stearga, dar ghinion, Alinuta nu prea se lasa impresionanta.
Dupa ce mancam niste smochine uscate si admiram privelistea, incepem sa ne miscam din nou.
Deoarece am depasit plafonul de nori, este foarte cald si cerul este perfect senin. Mai departe urcam in tricou. Zapada este numai buna si trecem fara probleme de portiunea expusa fara sa ne punem coltarii. Datorita morcovului pe care l-am avut in fund, nici nu am simtit cand am ajuns pe platou, dar, dintr-o data, aici picioarele mele ma tradeaza si fiecare pas pe care il fac este o adevarata pedeapsa. Toni merge cu mine si imi tot povesteste cum o sa ajungem noi la cabana. Folosesc din nou metoda pasilor. Adica numar 10 pasi apoi ma opresc.
In mod normal in 15 minute ar trebui sa fim in drumul care leaga Piatra Arsa de Babele, chiar in mijlocul jnepenilor, dar eu o parcurg in 30 de minute. Ceilalti ne asteapta rabdatori la intrarea in poteca.
Aici....dezastru! Lenti cand ma vede porneste mai departe. Partea buna este ca in 5 minute ar trebui sa fim la cabana. In 50 de metrii suntem organizati foarte strict de Lenti: “Voi stati mai in spate, merg doar Toni si Florin”...rezervarea este doar pentru doua persoane. “Pe mine ma pot vedea ca stiu astia de aici ca sunt nebun si ca dorm peste noapte in stana”....continua bunul meu prieten. In mod real imi doream doar sa stau jos, chiar si in zapada...numai sa stau jos.
Toni se intoarce victorioasa si ne spune ca in 10 minute ne asteapta in camera.
Tiptil intram pe rand, traversam receptia si strangem din fund in speranta ca nu ne va vedea nimeni. Sunt foarte bucuros ca sunt in camera si ca pot sa fac un dus. Partea proasta este ca in dus trebuie sa stai in picioare, dar e ok atata timp cat nu trebuie sa si dau din ele.
Aventura nu se termina aici pentru ca trebuie sa coboram la masa si trebuie sa para ca suntem doar in trecere. Din nou mergem tiptil prin receptie (avem noroc si de data asta) si ne asezam la masa. Ne comandam cate o ciorba care reuseste sa ne puna pe picioare. Rapid bagam si cate o bere. Este suficienta dupa efortul facut sa ne inveseleasca rapid. Felul doi maincam ce avem prin bagaje. Bineinteles ca Lenti nu mananca E-uri :) ....decat pe sub mana.
Mergem in camera pe rand in grupuri mici ca sa nu bata la ochi si ne iese si de data asta. Am impresia ca e parasita cabana :).
Ajunsi in camera impartim paturile si ne da cu rest: Florin trebuie sa isi intinda izoprenul si sacul de dormit. Desi am tras pe branci nu putem sa adormim si ne-am luat si cateva beri de rezerva in camera – bineinteles ca i-am trimis pe Toni si pe Florin sa cumpere de rontait (adica bere :) si ceva alune).
Toni vrea sa se uite la “Schimb de mame” – nimeni nu o contrazice si ne distram copios pe seama aberatiilor vazute la televizor.
Intr-un final adorm insotit de comentariile lui Lenti care ma boscorodeste ca las berea neterminata.
Dimineata la 08.00 suntem in picioare cu totii. Florin inca doarme dar nu pentru mult timp pentru ca are ghinionul de a dormi langa Lenti.
Lenti se clateste cu putina bere numai ca sa nu o lase in camera, chiar daca Toni comenteaza.
Ne strangem tot si ne deplasam in sir indian catre sala de mese. Uimitor: nimeni la receptie.
Mancam tot ce avem prin saci, dar eu cu Lenti ne luam si o omleta...asa preventiv.
Cand terminam deja este timpul sa o luam din loc. Plecam cu aparatele de fotografia in maini, dar cu mare grija sa nu ne rupem gatul pentru ca este gheata pe holul cabanei.
Vremea este superba. Cabana de la Babele si releul de pe Costila se vad perfect. Zapada este destul de saraca, dar imaculata. Este aproape imposibil sa mergi fara ochelari de soare.
Deoarece avem suficient timp ne destrabalam si facem poze din toate pozitiile si in toate partile.
Pe Lenti il apuca o treaba si considera absolut obligatoriu sa se duca pana in stana care se vede in stanga noastra sa o rezolve. Il lasam in apele lui si noi mergem incet mai departe. Nu stiu cum se nimereste dar tocmai eu sunt cap de coloana :).
Ajungem la 150 de metri de marginea platoului cand Lenti ne prinde din urma. Se vede ca e mai usor acum. Ne oprim sa facem poze. Toni vrea neaparat sa aiba o poza pe marginea platoului. Lenti ne depaseste in viteza si ajunge primul la zona de capat al platoului unde se aseaza in fund si contempleaza marea de nori care se intinde in fata lui.
Toata Valea Prahovei se afla sub nori. Toni ma pune sa ii fac o poza sa o aiba amintire. Adevarul este ca acea poza este de departe cea mai buna poza a mea.
Cand ajung langa Lenti imi spune: “iti dai seama ca cei de jos spun ca este frig afara si ca este urat, iar noi stam in tricou aici si ne bronzam”. Adevarul este ca privelistea este absolut magnifica.
Ma impac cu Alina cu ocazia asta pentru ca ne-am zgandarit tot drumul. Reuseste uneori sa ma agite bine... noroc ca ne trece foarte repede.
Incepem sa coboram si in 20 de minute intram in nori. Urgent ne imbracam pentru ca temperatura coboara brusc. Coboram pana in gradina castelului Peles si ne oprim sa facem poze. Suntem foarte incantati de tura facuta asa ca suntem binedispusi. Am uitat sa va povestesc ca pe drum am facut niste poze superbe cu gheata de pe crengile copacilor incremenita in pozitii uimitoare de vantul puternic. Fiecare copac parea acoperit cu beteala si astepta Craciunul.
Cand trecem prin bazarul de la baza castelului o pierdem pe Toni care se opreste din 5 in 5 minute sa cumpere cate ceva.
Pana la urma reusim sa ajungem in statie la maxitaxi. De aici in 30 de minute suntem la masini si plecam spre casa.
S-a mai terminat o tura absolut superba, desi efortul a fost pe masura.
Din pacate (sau din fericire) lucrurile bune nu se obtin usor. Conteaza foarte mult cat de multa vointa ai si cat de mult iti doresti sa faci un anume lucru. Fara sa imi dau seama, mersul pe munte m-a ajutat sa imi dezvolt vointa si rabdarea. Cand simt ca nu mai pot (la birou, de exemplu), ma gandesc ca sunt inca pe traseu si ca atunci cand o sa ajung pe varf va merita tot efortul pe care l-am facut. Pana atunci strang din dinti si imi regelez respiratia si ritmul pasilor astfel incat sa nu cedez pana la sfarsit.
Cred ca astfel am reusit sa merg in directia potrivita in cariera mea.
Incercati sa aveti rabdare si sa va ganditi la pasii pe care ii aveti de facut in continuare. In mod sigur va merita efortul.
Marele avantaj este ca suntem niste animale foarte adaptabile si ca fara sa vrem ne vom obisnui cu ritmul si modul asta de viata si vom merge inainte atunci cand marea majoritate va fi doborata la pamant.
Multumesc Lenti pentru cadoul facut!
Adrian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu